Acest căţel a fost obişnuit de mic să călătorească împreună cu stăpânii lui stând într-o cutie spaţioasă. Dar ce te faci când stăpânul pune la cale o farsă, iar cutia începe să se micşoreze? Câinele pare destul de nerăbdător atunci când stăpânul lui îl invită la o plimbare cu maşina. Acesta ştie foarte bine care îi este locul şi anume într-o cutie de carton. Numai că stăpânul i-a pregătit o surpriză. Într-o zi, în loc să găsească în maşină cutia lui, stăpânul îi pregătise una mult mai mică. Şi în zilele următoare cutiuţa s-a făcut din ce în ce mai mică. Câinele nu a renunţat la obiceiul lui de a călători în cutie, chiar dacă aceasta nu era nici pe departe pe măsura lui. Fără îndoială că situaţia este una amuzantă pentru stăpân, dar până la urma stăpânul câinelui a revenit la sentimente mai bune şi i-a redat patrupedului cutia iniţială.