“Primăvara.
Furnica sapă, pune semințe, face straturi.. Apare și greierele.
– Ce faci, greierașule?
– Merg la un tenis cu băieții.
– Măi, măi! Să nu vii la iarnă să-mi ceri mâncare, că nu știu ce-ți fac!
– Da, da, bine….
Vara.
Furnica adună, seceră, cosește. Trece greierele, cu o chitară sub braț.
– Ce faci, mă?
– Mă duc să cânt cu băieții în parc.
– Să nu uiți: de la mine să nu ceri de mâncare.



Toamna.
Furnica culegea de zor, făcea dulcețuri, punea conserve. Trece greierul, tot cu chitara sub braț.
– Ce faci, mă?
– Mă duc să cânt cu băieții în bar.
– Bine, mă, da’ la muncă nu vii până la iarnă?
Vine iarna.
Furnica stătea în pridvor, înfofolită într-un șal și cu un ceai fierbinte în mână, când vede o limuzină. Din ea coboară greierașul.
– Ce faci, greierașule?
– Uite, mă duc la Paris să cânt. Am avut succes cu chitara.
– Bine, greierașule, baftă. Și dacă-l vezi pe unu’, Topârceanu, zi-i că-mi bag picioarele în “Balada” lui!”