Un tânăr cuplu se afla în luna de miere. Soţul sta în baie, aşezat pe marginea căzii, gândindu-se:
– Cum o să-i spun acum soţiei mele că picioarele mele miros urât iar ciorapii emană un miros absolut groaznic. Am reuşit să evit să afle acest lucru până să ne căsătorim, dar acum, când vom petrece tot timpul împreună va afla cu siguranţă. Cum aş putea să-i spun asta?
În acelaşi timp, soţia aşezată pe marginea patului cugeta şi ea:
– Cum o să-i spun soţului meu că îmi miroase respiraţia, căci deşi am reuşit să nu afle până acum, de acum încolo va fi imposibil şi va trebui să-i spun, dar cum?
Până la urmă soţul găseşte curajul să-i mărturisească soţiei secretul său, intră în dormitor şi îmbrăţişând-o îi spune:
– Draga mea, am să-ţi mărturisesc ceva…
Iar aceasta răspunde:
– Şi eu de asemenea, dragule.
La care soţul răspunde:
– Nu-mi spune, îmi dau seama, mi-ai mâncat şosetele.

 

+ 1BANC
Conversaţie între doi care s-au cunoscut pe messenger de câteva ore:
El: Deja te iubesc, aş putea să şi mor pentru tine!
Ea: Toţi spuneţi la fel…
El: Ţi-aş aduce luna de pe cer!
Ea: E veche asta…
El: Îţi dau parola mea de Facebook şi renunţ la contul de mess!
Ea: Dumnezeule, tu chiar mă iubeşti! Şi eu te iubesc!