Un vânător, urmărind un mistreţ rănit, s-a afundat în pădure şi fără să-şi dea seama l-a prins noaptea şi s-a rătăcit. Într-un târziu vede undeva o lumină şi, tot mergând către ea, ajunge la un ocol silvic. Bate la uşă şi apare pădurarul:
– Te-ai rătăcit, spune omul şi îl pofteşte în casă. Este târziu, rămâi aici până dimineaţă când o să îţi arăt drumul. Până atunci stai la masă cu noi, dar avem numai mamaligă cu brânză.
Se aşează rătăcitul la masă şi după ce termină aproape tot ce are în farfurie se adresează gazdei:
– Pădurarule, pot să mai iau un pic de mămăligă? Uite, mi-a rămas un pic de brânză…
Nu trece mult şi întreabă din nou:
– Pădurarule, pot să mai iau un pic de brânză? Uite că mi-a mai rămas mămăligă…
După ce acestea se repetă de mai multe ori, adorm toţi în singura cameră unde era cald, pădurarul cu nevasta în pat şi vânătorul pe o saltea pe jos. După miezul nopţii vuietul vântului este acoperit de urletul unei haite de lupi. Pădurarul sare din pat ca ars, se îmbracă pe întuneric răsturnând câteva scaune şi cât ai clipi dispare în noapte. În urma lui s-a aşters liniştea. După un timp vânătorul întreabă în întuneric:
– Oare stă mult?
– Stă mult, îi răspunde femeia în şoaptă.
– Oare nu mă prinde dacă…? întreabă din nou vânătorul.
– Nu te prinde măi omule, continuă femeia îndemnându-l pe vânător, că până iese el în calea lupilor la capătul râpei poate să treacă toată noaptea.
– Zici că nu mă prinde…
– Nu te prinde, fii sigur. Hai, curaj!
– Atunci, spune vânatorul, mă duc să mai iau un pic de mămăligă cu brânză…